Sinapsa: Om-Dumnezeu!

| |

autor:Adela-Maria Oltean, Colegiul Național Bănățean

Problema minții, după cum afirmă Părintele Dumitru Stăniloaie, este problema cea mai centrală, cea mai persistentă și cea mai amețitoare în cugetarea antropologică a Sfinților Părinți. Omul este esențial în minte. Iar mintea este locul unde sălășluiește Dumnezeu. Ea este mărturia că omul nu este separat de transcendența divină (Dumitru Stăniloaie, 2009, p.242).

În ultimii ani, cercetările din domeniul neuroștiinței au revoluționat complet viziunea pe care o avem asupra creierului uman. Astfel, dacă la un moment dat se credea că în jurul vârstei de 20-25 de ani1, creierul se oprește din procesele de modificare, ei bine, acum studiile arată cu totul altceva: creierul uman continuă să își schimbe structura până la sfârșitul vieții. Altfel spus, creierul suferă modificări semnificative de-a lungul mai multor perioade: începând de la naștere și continuând cu perioada copilăriei, adolescenței și maturității, dar fără ca acesta să își întrerupă evoluția după o anumită vârstă.

De asemenea, trebuie menționat faptul că transformările care au loc la nivel cerebral sunt influențate în mod direct de fiecare experiență trăită, chiar dacă în aparență ea ar părea una neînsemnată. Iată ce ne spune specialistul în neuroștiințe David Eagleman: […]toate experiențele pe care le-ai avut ți-au schimbat structura fizică a creierului: de la manifestarea genelor, la amplasarea moleculeleor și la arhitectura neuronilor. Familia în care te-ai născut, cultura ta, prietenii tăi, munca ta, fiecare film pe care l-ai văzut, fiecare conversație pe care ai purtat-o, toate acestea au lăsat urme în sistemul tău nervos. Aceste întipăriri microscopice, care nu se pot șterge, se acumulează, transformându-te în cel care ești acum și împiedicându-te să devii altcineva (Eagleman, 2018, p.25).2

Suntem incompleți din fire

Se știe că la naștere omul este în mare parte incapabil să realizeze anumite funcții cognitive. Abia după un an de viață, putem să mergem, iar după ce mai trec aproape doi ani suntem în stare să exprimăm idei mai complexe, urmând ca mai apoi, după mulți ani să reușim să avem grijă de noi singuri, fără ca să depindem de cei din jurul nostru pentru a supraviețui. Dacă privim în lumea animalelor, putem observa că, în cazul lor, natura pare să fi fost mult mai generoasă încă de la naștere: delfinii se nasc înotând, girafele învață să stea în picioare după câteva ore, iar un pui de zebră poate alerga în mai puțin de 45 de minute de la naștere.3

Într-adevăr, la o primă impresie, am zice că este nedrept. Omul, o ființă atât de complexă și unică, pare la naștere mult inferior în comparație cu restul regnului animal. Totuși, există o explicație care clarifică acest mister și indică, de fapt, capacitatea uluitoare a omului de a se adapta. Puii de animale se dezvoltă repede deoarece creierul lor se activează în funcție de o rutină în mare parte preprogramată. Însă această preprogramare vine în detrimentul flexibilității. Imaginează-ți că un biet rinocer se trezește în tundra arctică, pe vârful unui munte din Himalaya sau în mijlocul orașului Tokyo. Nu ar avea deloc capacitatea de a se adapta (de aceea nu există rinoceri în acele zone) (Eagleman, 2018, p.12). Această strategie de utilizare a unui creier pregătit pentru a intra în lume funcționează într-un câmp al ecosistemului, însă animalele luate din acel câmp nu au aproape nicio șansă de dezvoltare optimă. 4

Pe de altă parte, omul se poate dezvolta armonios, indiferent de mediul în care ia naștere, întrucât vine pe lume cu un creier uimitor de slab diferențiat și de incomplet față de celelalte mamifere. Acest fapt poate determina capacitatea de modelare a creierului în funcție de locul în care trăiește și, totodată, în funcție de experiențele acumulate de-a lungul timpului. Astfel, creierul își poate crea singur rețele complexe neuronale și poate interconecta elemente noi, neconoscute, reușind cu ajutorul informațiilor culese din lumea înconjurătoare să contureze restul circuitelor.

Dumnezeu și mintea copilului

Harul se ascunde […] din însăși clipa în care ne-am botezat, în adâncul minții (Sfântul Diadoh al Foticeii, 2017, p.443). Din cuvintele Sfântului Diadoh al Foticeii putem să ne dăm seama că, începând din clipa în care devenim membrii ai Bisericii, prin botez, harul Duhului Sfânt se sălășluiește înăuntrul trupului nostru, după cum ne arată și Sfântul Apostol Pavel în epistola către corinteni: Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi…? (I Corinteni 6;19). Acest lucru înseamnă că prezența divinității ne guvernează trupul încă din pruncie, iar copiii, începând cu momentul din care reușesc să asimileze cunoștiințe, trebuie îndreptați cu fața spre credința și cunoașterea lui Dumnezeu, după cum ne îndeamnă însuși Mântuitorul Iisus Hristos:  Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor (Matei 19; 14).

Din punctul de vedere al neuroștiinței, se cunoaște faptul că un nou-născut prezintă neuroni (celule nervoase) relativ neconectați unul cu celălalt. Pe parcus, celulele devin din ce în ce mai sudate, până când apariția unor noi conexiuni este înlocuită de o strategie de “elagare” (pruning) neurală (Eagleman, 2018, p.14). Astfel, pe măsură ce are loc procesul de maturizare, sinapsele se vor reduce cu 50%, rămânând active doar cele mai puternice legături stabilite până la momentul respectiv. De-a lungul copilăriei, mediul în care trăim ne modelează creierul și îl pregătește pentru a corepunde noilor experiențe la care urmează să fim expuși. Spre exemplu, un studiu a demonstrat că limba la care o persoană este expusă în copilărie (japoneză față de engleză) îi cizelează abilitatea de a distinge sunetele specifice limbii sale și îi diminuează capacitatea de a auzi suntele altor limbi. Astfel, un bebeluș născut în Japonia, iar un altul născut în America vor putea să audă suntele caracteristice ambelor limbi. Totuși, cu timpul, bebelușul crescut în Japonia își va pierde capacitatea de a distinge, de pildă, sunetele R și L, două sunete care nu sunt separate în Japoneză.5Tot astfel stau lucrurile și în ceea ce privește educația religioasă primită în copilărie. Cu cât cei mici sunt mai ancorați și mai familiarizați cu noțiunea rugăciunii, a credinței, a dragostei către aproapele, cu atât mai tare se vor accentua, la maturitate, legăturile responsabile pentru acele elemente, iar ei vor deveni “mlădițe” întru Iisus Hristos, căci mintea este putere a sufletului, alături de înțelegere, părere, imaginație și simțire. Dintre acestea cinci, mintea și înțelegerea se mișcă și lucrează și în veacul de acum și în cel viitor în jurul lui Dumnezeu… (Calist și Ignatie Xanthopol, 1979, p.152).

Dumnezeu și mintea adolescentului

Adolescența este un timp al provocărilor. Probabil că am remarcat cândva cu toții că pe calea vieții există atât de multe lucruri anevoioase. Natural, ar fi mai ușor să trăim într-o lume de visuri și să căutăm să ne imaginăm că viața ar fi cu totul altfel, decât este ea în realitate. Dar mai devreme sau mai târziu, suntem puși față-n față cu realitatea dură. Atunci, ni s-ar părea foarte dificil să ne găsim echilibrul și să ne continuăm drumul. Totuși, pentru a reuși să ne reîntoarcem la drumul nostru și să înțelegem ce așteptări avem de la noi înșine, ar trebui să ne autocunoaștem mult mai bine decât o facem.

Este util, așadar, să reflectăm puțin asupra structurii și dezvoltării creierului la vârsta adolescenței. Adolescența este o perioadă în care reorganizarea și schimbarea neurale sunt atât de importante, încât influențează în mod dramatic cine părem că suntem […] dincolo de ceea ce se vede, creierul nostru trece prin schimări la fel de monumentale. Aceste schimări afecteză profund modul în care ne comportăm și în care reacționăm la lumea din jurul nostru (Eagleman, 2018, p.18).

Una dintre aceste schimbări este legată de apariția conștiinței de sine, moment în care adolescentul își dă seama de modul în care îl percep celelalte persoane și de modul în care ar dori să fie perceput. Iată mai jos un experiment realizat de Eagleman pentru a identifica modificările de stare pe care le pot suferi adolescenții într-un anumit context: câțiva voluntari (adulți și adolescenți) sunt rugați să se așeze pe un scăunel în vitrina unui magazin. Apoi, draperia este trasă pentru a expune voluntarul la cât mai multă lume care să se holbeze la el. Înainte de această situație stânjenitoare, voluntarul a fost dotat cu aparatura necesară pentru măsurarea reacțiilor emoționale. Astfel, aceștia erau echipați cu un dispozitiv ce măsura reacția galvanică a pielii (RGP), un indicatori al anxietății: cu cât glandele sudoripare se deschid mai tare, cu atât este mai mare conductivitatea pielii.

S-a remarcat că, în cazul adulților, stresul provenea din faptul că niște persoane necunoscute se holbau la ei (un rezultat așteptat de cercetător). Totuși, în cazul adolescenților, s-a înregistrat o anxietate majoră, ba mai mult, unii subiecți au început să tremure. Se pune atunci întrebarea cum de au existat reacții atât de diferite? Ei bine, este vorba despre o regiune a creierului care se numește cortexul prefrontal medial (CPFm), responsabil pentru conștiința de sine și viziunea asupra sinelui.6

Studiile de religie cu privire la tineri au foarte puține cercetări asupra psihologiei dezvoltării, ceea ce pare surprinzător, deoarece mulți psihologi au recunoscut că adolescența este o perioadă importantă pentru dezvoltarea religiei morale, fiind totodată și o perioadă dificilă în găsirea unui echilibru si a bucuriei în viață.

Din păcate, astăzi noțiunea bucuriei este greșit înțeleasă, mai ales de către tineri, care identifică în mod greșit, bucuria, cu plăcerile păcătoase, materiale, ale vieții. Totuși, acest comportamnet poate fi motivat printr-un studiu care ne arată de ce adolescenții se concentrează atât de mult pe partea plăcerii. Pe măsură ce trecem de la copilărie la adolescență, creierul începe să reacționeze mai mult la recompense în regiunile legate de zona plăcerii (o asemenea regiune se numește nucleul accumbens). La adolescenți, activitatea din această regiune este la fel de intensă ca în cazul adulților. Iată, totuși, aspectul important: activitatea din cortexul orbitofrontal-ce antrenează luarea deciziilor, atenția și stimularea consecințelor viitoare- este încă în cazul adolescenților aproximativ asemănătoare cu cea a copiilor. Grație unui sistem matur de căutare a plăcerii combinat cu un cortex orbitofrontal imatur, adolescenții nu sunt numai hipersensibili din punct de vedere emotional, ci și mai puțin capabili decât adulții să îți controleze emoțiile. (Eagleman, 2018, p.21)

Iată un verset sugestiv, care permite o abordare a subiectului din punctul de vedere al teologiei: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei, 5;16). Ceea ce se vrea a fi transmis este faptul că tânărul trebuie să reușească, ca prin intermediul rațiunii, a minții, a harului care se află sălășluit în minte, să fie un model în societate, prin comportamentul creștin, prin noblețea sufletească și prin iubirea față de semeni. Când mintea pornește în focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Căci, luminată fiind de lumina dumnezeiască cea nemărginită, părăsește simțirea față de toate cele făcute de Dumnezeu, precum și ochiul sensibil nu mai simte stelele când răsare soarele (Sfântul Maxim Mărturisitorul, 2017, p.66).

Dumnezeu și neuroplasticitatea creierului

Puterea prin care omul ajunge la convingerea nezdruncinată în existența lui Dumnezeu este credința autentică și vie. Pe cale științifică, în sensul strâns al cuvântului, existența lui Dumnezeu nu poate fi dovedită. Știința pozitivistă se ocupă de faptele accesibile observării senzoriale (sensibile), adică de fenomene. Dumnezeu nu este subiectul observării senzoriale și al înțelegerii în temeiul acesta, de aceea nu poate fi subiectul cercetării științifice. Știința funcționează după metoda stabilită a observației, analizei și sintezei. Dar o astfel de metodă nu poate fi folosită în vederea existenței lui Dumnezeu datorită însăși firii dumnezeiești, care este infinită, absolută și veșnică (Sfântul Iustin Popovici, 2016, p.100).

Iată ce afirmă Andrew Newberg într-un studiu recent realizat: În ultimii cinsprezece ani am investigat mecanismele neuronale ale spiritualității cu aceeași fervoare cu care un preot îl contemplă pe Dumnezeu. Unele ritualuri religioase nu fac decât sa te relaxeze, altele te ajută să te menții concentrat si alert, dar câteva par să-i poarte pe practicanți pe tarâmuri transcendente ale experienței mistice, unde întregile lor vieți sunt schimbate. Echipa noastră de cercetare de la Universitatea din Pennsylvania a demonstrat convingător că Dumnezeu este o parte a conștiinței noastre – cu cât te gândești mai mult la Dumnezeu, cu atât mai mult vei modifica circuitul neuronal din anumite părți ale creierului. De aceea afirm, cu cea mai mare încredere, că Dumnezeu îti poate schimba creierul.7

Așadar, meditația asupra lui Dumnezeu vă va schimba creierul, dar totuși și meditația asupra altor subiecte grozave ar putea schimba creierul. Dacă studiați „big bang-ul” sau vă dedați cercetărilor evolutive sau alegeți să studiați un instrument, vă veți schimba circuitele neuronale în moduri care îmbunătățesc sănătatea cognitivă.8

Cu toate acestea, meditația religioasă și spirituală va modifica creierul într-un mod complet diferit, deoarece întărește un singur circuit neuronal, eliminând în același timp emoțiile și gândurile distructive, îmbunătățește în special conștientizarea socială și empatia. Mecanismul de bază care provoacă aceste modificări este legat de singura calitate, numită neuroplasticitate: capacitatea creierului uman de a se rearanja ca răspuns la diferite evenimente pozitive sau negative.Dar, totuși, ce legătură ar putea avea neuroplasticitatea cu Dumnezeu? Ei bine, toate acestea se datorează faptului că dacă considerați ceva la fel de complex și misterios ca Dumnezeu, veți avea o explozie a activității neuronale incredibilă în diferite părți ale creierului. Odată cu apariția de noi idei imaginative, noile dendrite vor crește rapid, iar legăturile mai vechi se vor deconecta în timp ce vor apărea noi perspective imaginative. În esență, atunci când luați în considerare problemele cu adevărat importante din viață, indiferent dacă este vorba de probleme religioase, științifice sau psihologice, creierul se va transfigura, realizând “sinapse spirituale” cu Creatorul său.

Conchizând acest articol, aș vrea să evindențiez maniera în care noi, oamenii, reușim să stabilim conexiuni cerebrale deosebit de complexe, atât din punct de vedere biologic, anatomic, cât și din punct de vedere mistic, spiritual, divin. Ne dăm astfel seama de dualitatea rolului pe care îl are creierul în viața noastră și anume: de a coordona întreaga activitate a organismului uman (pe plan material, trupesc, pământesc) și de a comunica în mod transcendent și imanent cu Dumnezeu (pe plan imaterial, spiritual, ceresc). Așadar, pentru a ne îngriji de întreaga noastră ființă, trebuie, mai întâi, să ne îngrijim de mintea noastră și să ne îndreptăm cugetul asupra Celui ce ne îndeamnă: Privegheați, stați tari în credință, îmbărbătați-vă, întăriți-vă. Toate ale voastre cu dragoste să se facă (I Corinteni 16;13-14), fiincă nu este vreun loc sau vreo materie în care nu este Dumnezeu, ca Cel ce e mai mare ca toți și pe toți îi cuprinde în mâna Sa (Sfântul Antonie cel Mare, 2017, p.26). Cuprinzând toate cele prezentate în doar câteva cuvinte, îmi permit să afirm că omul reprezintă “Coroana Creației” divine, fiind totodată o entitate unică prin “chip”, “asemănare”, conexiuni, sinapse…

1 David Eagleman, 2018, p.18.
2 David Eagleman, 2018, p.25.
3 David Eagleman, 2018, p.12.
4 David Eagleman, 2018, p.12.
5 David Eagleman, 2018, p.14-15.
6 David Eagleman, 2018, p.18-19.
7 Andrew Newberg, 2017, p.5.
8 Andrew Newberg, 2017, p.12.

BIBLIOGRAFIE

Antonie cel Mare, 2017
Sfântul Antonie cel Mare, Filocalia sintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-526-9.

Calist și Ignatie Xanthopol, 1979
Calist și Ignatie Xanthopol, Filocalia sintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. VIII, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Română, București, 1979.

Eagleman, 2018
David Eagleman, Creierul: povestea noastră, Editura Humanitas, București, 2018, ISBN 978-973-50-6016-9.

Herea, 2003
Gabriel Herea, Mintea (antropologie generală), Trinitas, Iași, 2003.

Newberg, 2017
Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, Cum ne schimbă Dumnezeu creierul?, Free Download PDF, 2017.

Sfântul Diadoh al Foticeii, 2017
Sfântul Diadoh al Foticeii, Filocalia sintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-526-9.

Sfântul Iustin Popovici, 2016
Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol. I, Editura DOXOLOGIA, București, 2016, ISBN vol. I: 978-606-666-588-9.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, 2017
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia sintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-533-7.

Previous

VACCIN, IMPOTRIVA TUTUROR BOLILOR — Psalmul îl tine sănătos pe cel care nu este încă atins de Boala … !

Lasă un comentariu