Răbdarea, cheia Paradisului

| |

Autor: Adela Oltean, Colegiul Național Banatean

Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21; 19); … iar cel care va răbda
până la sfârşit, acela se va mântui.

(Matei 10; 22)

Când vine vorba despre răbdare, cei mai mulți dintre noi putem spune că aceasta e un aspect cu care ne confruntăm zilnic. Fie că ne aflăm în trafic, fie la locul de muncă, în timpul liber cu prietenii ori acasă cu copiii sau nepoții, răbdarea noastră este pusă la încercare, iar de cele mai multe ori ne lăsăm copleșiți de oboseală, stres, gânduri cotidiene și reacționăm cum poate nu ne-am fi dorit.

Totuși, ce este răbdarea și cum putem să o cultivăm în sufletele noastre pentru a fi bineplăcuți Lui Dumnezeu? Ei bine, răbdarea este o virtute, iar virtuțile creștine reprezintă statornicia omului în a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, poruncile divine, din dragoste față de El și față de aproapele. Aceste virtuți se pot clasifica în două mari categorii: virtuți teologice (credința, nădejdea și dragostea) – sădite în suflet chiar de Dumnezeu, întipărite prin trăirea aleasă, plină de rugăciune (Muha, 2012, p.35) și virtuți morale (înțelepciunea, dreptatea, cumpătarea și curajul), numite și virtuți cardinale pentru că stau la baza celorlalte virtuți: smerenia, blândețea, bunătatea, răbdarea, mila, iertarea, rugăciunea neîncetată etc., câștigate prin puterile naturale cu care este înzestrat omul: rațiune,
simțire și voință.

Răbdarea, prin definiție, este o virtute care constă în puterea de a înfrunta cu hotărâre toate greutățile și necazurile vieții, așteptând în liniște intrarea în Împărăția Lui Dumnezeu. Iată alte câteva definiții atribuite răbdării prin maxime și citate celebre:

Definiţia răbdării: stăruinţa neîncetată de a vedea cu ochii înţelegerii pe Cel nevăzut, ca văzut. (Sfântul Diadoh al Foticeii, 2017, p.403)

Răbdarea este cataplasma pentru toate rănile. (proverbe irlandeze)
Răbdarea este însoțitoarea înțelepciunii. (Sfântul Augustin)
Răbdarea nu e pasivitate, dimpotrivă, este concentrarea forței. (Carmen Sylva)
Răbdarea este acea virtute care se sprijină întru toate pe voia Lui Dumnezeu și pe sfânta Lui Pronie. (Sfântul Tihon de Zadonsk)

Ce înseamnă răbdarea? Înseamnă să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă. (Elif Shafak)

Răbdarea este un pământ bineroditor în care crește toată virtutea. Luați aminte la pilda evanghelică despre sămânța aruncată în ogor: << una a căzut lângă drum…, alta a căzut pe piatră…, alta a căzut între spini…, alta a căzut pe pământul cel bun >> (Luca 8; 5-8). Acele semințe care aucăzut pe piară ori între mărăcini au pierit și doar acelea dintre ele care au căzut în pământ bun au adus belșug de roadă. Ce este dară pământul bun? Să ascultăm cum lămurește acestea Hristos: Cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare (Luca 8; 15). Să luăm aminte la aceste cuvinte: << rodesc întru răbdare >>. Răbdarea este
acel pământ bun, acel pământ roditor în care sămânța Lui Dumnezeu crește și aduce rod îmbelșugat de fapte bune. (Sfântul Dimitrie al Rostovului)

După cuvintele părintelui Vasile Ioana, răbdarea este o sinteză a mai multor virtuți. De fapt, răbdarea este un fruct, iar ca să ai un fruct, ne spune el, trebuie să crească într-un copac. Copacul trebuie să fie hrănit, el trebuie să fie îngrijit și te bucuri, la final, de un fruct. Cumva, răbdarea este sinteza iubirii, smereniei și păcii. Iată, așadar, că virtuțile creștine sunt strâns legate între ele, iar răbdarea este cea care stă la baza întregii ființe omenești, căci din ea se nasc celelalte virtuți. Prin răbdare, omul se apropie de Dumnezeu, fiindcă răbdarea începe atunci când reușim să înțelegem că orelație vie cu Dumnezeu, rugăciunea, smerenia, pacea în suflet, liniștea interioară sunt, de fapt, lucrurile divine care ne aduc bucuria de a fi răbdători.

Căile de a răbda sunt felurite. Uneori, omul rabdă lipsuri și necazuri cu cârtire și amărăciune, neavând gândul la voia Lui Dumnezeu. Pentru o astfel de răbdare, omul nu primește răsplată veșnică, o viață fericită. Însă există și o răbdare pentru credință, atunci când omul, întâmpinând nevoințe și scârbe, le rabdă ca trimise ori îngăduite de Dumnezeu pentru ispitirea credinței lui și pentru evlavie.

Atunci rabdă acesta necazurile ca pe o jertfă curățitoare pentru păcatele sale, cu nădejdea că, răbdând după voia Lui Dumnezeu necazurile spre curățirea păcatelor, el va dobândi îndrăzneală întru dragostea de Dumnezeu, întru Care se află izvorul vieții celei veșnice. (Sfinții Părinți și marii stareți ai Bisericii, 2015, p.36-37)

Există, astfel, trei feluri de răbdare: răbdarea normală, îndelunga răbdare și răbdarea Sfinților.

Răbdarea normală, obișnuită, este cea pe care majoritatea oamenilor, o pot realiza cu un efort modest. Apoi, îndelunga răbdare este o calitate care permite unuia să îndure acțiunile greșite ale altora pentru o lungă perioadă de timp, fără restricții, fără a provoca sentimente negative, cum ar fi ura, durerea sau mânia. Răutatea oamenilor poate include tot felul de gesturi și de cuvinte, de la glume obraznice până la insulte și batjocură iar, în cele din urmă poate duce chiar și la diferite forme de abuz.

În sfârșit, ar fi răbdarea Sfinților. Acest tip de răbdare este cultivat și manifestat în condițiile extreme
al persecuțiilor, ale presiunilor și torturilor fizice sau psihice.

Părintele Cleopa spunea: Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare…. până când? Răbdare! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Putem vorbi de răbdare, îndelungă răbdare şi răbdarea Sfinţilor. Dar avem noi răbdare? De aceea putem vorbi de răbdărică, răbdare si răbdăroi. Aşadar trebuie să începem cu răbdărică şi să terminăm cu răbdoroi. Iată, șadar, când vorbim despre răbdare nu există o măsură, o limită a răbdării, o barieră unde aceasta se poate opri. În acest context, cel mai bun exemplu de urmat este Însuși Fiul Lui Dumnezeu, care schingiuit, răstignit și ucis a răbdat cu credință și evlavie umilirea și batjocura care Îi erau aduse, în scopul împlinirii lucrării Tatălui de a mântui
lumea: Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3; 16). Hristos prin răbdarea cea de pe Cruce l-a biruit pe vrăjmaşul, prin răbdare a osândit moartea, prin răbdare a stricat iadul, întunericul l-a gonit, prin răbdare a lucrat mântuirea noastră. Desigur, e nespus de ușor să săturăm pântecele și întru puf să ne desfătăm, însă atunci uităm calea Crucii, iar Împărăția Lui Dumnezeu nu cu unul ori cu două, ci cu multe necazuri se dobândește! Și dumneavoastră, și mie îmi place să umblăm întotdeauna întru tihna zilei, uitând că e de trebuință să ne răstignim trupul cu patimile și cu poftele lui. Întru totul suntem însă lipsiți de puteri și preaneputincioși și chiar a gândi este înfricoșător la Răstignirea cu piroanele de fier și la sulița care I-a împuns coastele Domnului! Însă Domnul a răbdat pentru noi toate, pentru
ca noi să primim Împărăția Cerurilor (Sfântul Antonie de la Optina).

Dumnezeu a legat mântuirea oamenilor de răbdare. Cel care va răbda până la sfărșit, acela se va mântui (Matei 10; 22), spune Evangelia. De aceea Dumnezeu îngăduie greutăți și diferite încercări pentru ca oamenii să exerseze în răbdare. (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, 2003, p.49).

Așadar, răbdarea reprezintă o condiție a mântuirii noastre, iar cei ce cred în Iisus și râvnesc la dobândirea feluritelor virtuți sunt ispitiți, căci iată ce ne spune Sfântul Antonie cel Mare în cartea Filocaliei: Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bună voința și, dorind cele cerești, disprețuiesc cele pământești. Unii ca aceștia nu plac la mulți, dar nici lor nu le plac multe. De aceea

sunt nu numai urâți, ci și luați în râs de mulți smintiți. Ei însă rabdă toate în sărăcie, știind că cele ce ar multora rele pentru ei sunt bune (Sfântul Antonie cel Mare, 2017, p.24). Astfel, Biblia a prevăzut de multe ori cenzura împotrivirii, zicând: Fiule, când vrei să te apropii şi să slujeşti Domnului să-ţi pregăteşti sufletul de ispit (Sirah 2; 1). Iar Sfântul Apostol Pavel de asemenea ne previne: toţi cei ce vor să trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniţi (2 Timotei 3; 12).

Totuși, indiferent cum merg treburile noastre, să nu trecem pe lângă cuvântul Sfintei Scripturi care zice: Prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre (Luca 21:19) şi Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 10; 22). Ne mai spune iarăși, unele ca acestea, carte sfântă a Filocaliei: Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăție celui ce o rabdă (Marcu Ascetul, 2017, p.284) sau Cel ce rabdă necazurile va ajunge și la bucurii. Și cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele plăcute (Evagrie Monahul, 2017, p.111).

În același sens, o altă frază, poate mai rezonantă prin drama lirică istorică a originii sale, satisface sensul biblic al acestei teme: răbdarea lui Iov. Dreptul Iov, personaj istoric al cărții Vechiului Testament, este un model creștin de comportament, în situații limită, de neîncetată răbdare și de încredere în Dumnezeu.

Aflăm din Sfânta Scriptură că Iov era un om foarte bogat, cu frica Lui Dumnezeu, care trăia într-o cetate de la marginea deșertului Arabiei și care avea șapte fii și trei fete. Diavolul, văzând credința lui, cere voie Lui Dumnezeu să-l ispitească pe acesta, cu scopul de a-l face pe Iov să-L hulească pe Dumnezeu. De aceea, îi aduce lui Iov cele mai cumplite necazuri: pierderea averii, moartea robilor, moartea copiilor, pierderea faimei, toate culminând cu o boală cumplită, lepra, care a durat mai mult de șapte ani. Iov nu numai că nu L-a hulit și nu s-a răsculat împotriva Lui Dumnezeu, dar nici nu și-a pierdut încrederea în El, ci, prin credință, răbdare și înțelepciune, a continuat să-și
suporte suferința, să nădăjduiască în Dumnezeu Cel milostiv, Care-i dăduse totul, luându-i apoi totul, spre încercarea credinței sale. Văzând credința acestuia, Dumnezeu l-a ridicat pe Iov din neputință redându-i demnitatea, sănătatea, averile, făcând să i se nască apoi alți șapte fii și trei fete în locul copiilor morți.

Iată răspunsul pe care i l-a oferit Iov soției sale când aceasta îi spune să îl blesteme pe Dumnezeu pentru toate nenorocirile pe care le-a abătut asupra lui: Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele? (Iov 2; 10).

Soarta lui Iov trebuia să fie una sfântă, deși a trecut prin durere, suferință, necaz, prin
încercarea și prin ispitele diavolești, scopul său nu a fost pierdut. Iov a rămas peste veacuri ca exemplu
desăvârșit de stăruință în credință, dincolo de toate încercările și necazurile vieții. Iată, noi fericim pe

cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; căci mult-
milostiv este Domnul şi îndurător (Iacov 5; 11).

Așadar, în spatele oricărei suferințe inexplicabile și care, aparent, cade sub incidența absurdului, se află rațiunea ascunsă a Lui Dumnezeu, Care întotdeauna știe ce face (Pr. Calistrat). RĂBDAREA este marele balsam pentru rănile sufletului şi ale trupului. RĂBDAREA este unicul diamant care ne înfrumuseţează pe noi creştinii şi care ne îndreaptă pe drumul cel aspru al mântuirii noastre. RĂBDAREA este tăria sufletului, rădăcina adâncă ce susţine copacul atunci când vânturile îl bat şi şuvoaiele de apă îl lovesc, iar La Dumnezeu, mai de preţ decât orice rugăciune şi jertfă sunt necazurile răbdate din pricina Sa şi din dragoste pentru El (Sfântul Efrem Sirul).

Trebuie să le îndurăm pe toate cu răbdare. Fericiţi sunt cei ce aşteaptă cu răbdare, căci le vor creşte aripi ca ale vulturului, după cum prooroceşte Isaia (Isaia 40; 31). N-ai vrea oare să-ţi întinzi aripile puternice şi să te roteşti ca vulturul în ceruri, în grădinile Raiului? Acestea nu-s basme, ci adevăr veşnic. De crezi şi-ţi pui nădejdea în milele lui Dumnezeu, îndură cu răbdare. Aceasta arată aripile tale cele puternice; aşa te vei mări şi te vei înălţa întru slava Lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos (Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina, 2008).

În acest fel, conținut lucrării de față se încheie cu o rugăciune simpatetică de o mare încărcătură spirituală, dogmatică și Dumnezeiască:

Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ceea ce-mi va aduce ziua care îmi stă înainte.
Doamne, dă-mi întru toate să mă supun voii Tale celei sfinte.
În tot ceasul povățuiește-mă și ajută-mă în orice lucru săvârșit.
Toate câte le voi auzi și mi se vor întâmpla în această zi, fă să le primesc cu suflet liniștit și cu
credință tare, căci întru toate este sfântă voia Ta.
În toate cuvintele și faptele mele călăuzește-mă.
Gândurile și simțămintele mi le îndrumă.
În toate întâmplările neștiute, adu-mi aminte că totul este trimis de Tine.
Doamne, învață-mă să mă port după dreptate și cu înțelepciune cu toți frații mei, să nu aduc tulburare și supărare nimănui.
Doamne, dă-mi putere să port povara zilei și toate câte mi se vor întâmpla astăzi cu pace în suflet.
Doamne, călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert
și să iubesc. AMIN! (Rugăciunea stareților de la Optina)

BIBLIOGRAFIE

Cuviosul Paisie Aghioritul, 2003 Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Cuvinte duhovnicești, vol. IV, Editura Evanghelisimos, București, 2003.

Evagrie Monahul Evagrie Monahul, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-532-0.

Marcu Ascetul Marcu Ascetul, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. I, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-532-0.

Muha, 2012 Camelia Muha, Elena Mocanu, Religie creștin-ortodoxă: caiet pentru elevi: clasa a VIII, Editura Sf. Mina, Iași, 2012, ISBN 978-606-8078-55-7.

Sfântul Antonie cel Mare, 2017 Sfântul Antonie cel Mare, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-532-0.

Sf. Cuv. Anatolie de la Optina, 2008 Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina, Povățuiri ziditoare de suflet, Editura E.I.B.M.O., București, 2008, ISBN 978-973-616-121-6.

Sfântul Diadoh al Foticeii, 2017 Sfântul Diadoh al Foticeii, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, -Ed. Jubiliară-, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, ISBN 978-973-616-532-0.

Sfinții Părinți și marii stareți ai Bisericii Sfinții Părinți și marii stareți ai Bisericii, Cum să dobândim răbdarea, Editura de Suflet, București, 2015, ISBN 978-606-8633-07-7.

Previous

Inima – organ trupesc, sălaș Dumnezeiesc

VACCIN, IMPOTRIVA TUTUROR BOLILOR — Psalmul îl tine sănătos pe cel care nu este încă atins de Boala … !

Next

Lasă un comentariu